Am plecat din tara pentru un curs de trei zile la Munchen. Niste cretini nemtii astia: au umplut mini barul de apa, suc si ciocolata. Tot sa ma ia somnul fara alcool, ca si asa nu mai prinzi pe nimeni pe strazi.
Am venit si cu Stefan, directorul de la aprovizionare, bine ca nu avem camerele pe acelasi etaj sa-i vina vreo idee de vizitare, ca nu am chef de el. In avion m-a pus la punct cu toate problemele lui din casnicie, ca deh, dupa 45 de ani nu mai e chiar usor sa tii piept si nevestei si celor 2 fete deja adolescente. Banuiesc ca are oricum o amanta si, daca ma aratam mai dispus la dialog, ar fi fost gata sa-mi dea toate detaliile de confirmare.
Totul mi se trage de fapt de ieri, cand mi-a incercat Dalida concentrarea si ratiunea. Nici nu ajunsesem bine ca, in loc sa ma intampine cu clopotelul de recreatie pe care de abia i-l asteptam sa ma detaseze de ziua cea lunga, si-a luat un timbru aspru si dogit care mi-a iritat cam tot ce-mi mai ramasese calm pe finalul de iulie:
- Arcul din desen. I-ai gasit semnificatia?
- In afara faptului ca David m-a surprins exact asa cum ma simt? Incordat si gata sa lansez ceva de care voi lega neaparat si un manunchi mare de regrete?
- Te complici singur, Robert. Mai mult chiar decat esti pregatit. De acolo si nevoia de a iti acoperi urmele cu alcool. Dezlegarea la a lua o hotarare trebuie sa ti-o dai cat mai repede.
- Stiu, si venind la tine am sperat ca-mi voi grabi decizia.
- Venind la mine ai sperat ca vei avea parte de un proces mai putin dureros. Venind la mine, bei mai mult decat inainte. Venind la mine, ti-ai dezvoltat o si mai mare dependenta de disimulare. Ti-am fost si eu complice cu buna stiinta pana acum...
- Dar? era clar ca urma un "dar...", poate parte din terapie chiar.
- A fost al doilea desen in care te-a portretizat asa. Acum arcul era incordat si gata sa elibereze sageata. Il urmaresti?
- Sugerezi ca David stie?
- Poate doar ca te cunoaste mai bine decat crezi. Si chiar mai bine decat tine insuti.
- Sageata aia, odata eliberata din arc, va rani. Cu rana asta pe constiinta eu va trebui sa gasesc o cale sa fiu impacat pe viitor. Dalida, tu vrei sa ma proiectez acum in acest viitor cand eu nu stiu cum sa fac sa impiedic sageata?
- Poti s-o faci sa nu mai plece?
- Trebuie!
- Poti?
Eu ma gandeam atunci ca era un lucru bun ca urma sa plec trei zile.
- E un lucru bun ca pleci acum. Schimband mediul, sper ca nu-ti va mai fi frica sa-ti recunoasti decizia. Ti-am spus-o din prima zi, e luata demult si tocmai asta te sperie. Robert, toti ranim in viata. Si de multe ori chiar facem asta iubind sincer si daruindu-ne total. Dragostea tocmai de aceea merita lasata sa ne umple totul din interior. Nuantele ei nu vor fi niciodata rupte doar din rai, ci iadul le va sta mereu aproape. Toti il avem pe Dumnezeu si pe Diavol si niciodata tu nu vei putea fi nici unul din ei. Trebuie sa faci pace cu statutul tau de simplu om.
Adica imi spunea ca eu ii dadeam atatia bani de doua luni, stiind deja de atunci ce voi face si poate impacat fiind deja cu alegerea.
- Nu, aici e diferenta: intalnirile noastre sunt menite sa-ti cladeasca, pas cu pas, o reduta a pacii interioare.
Femeia asta ma citea prea usor. Vedeam clar ca ceva se schimbase in atitudinea ei, era mult mai razboinica si mai agila in replici. Replici pe care le servea direct gandurilor mele si asta ma intriga cu atat mai mult. Si inainte o facuse, dar parca nu cu atata ostentatie. Nu bausem nimic inca, evident ca in timpul programului nu ma ating de bautura. Deci observam lucid si nu era doar o parere. Ma citea! Puteam sa o presez putin sa-mi dea un indiciu...doar era hotararea mea, nu? Aveam deci dreptul s-o aud, ca s-o recunosc. Totul pretindea ca poate fi atat de simplu deci...
- De acord, tranti scurt Dalida.
Si se re-aranja in fotoliul ei, dadu pagina caietului cel mare si verde si se apuca sa scrie ceva pe el.
Ma uitam cu uimire si curiozitate, mai ceva ca prima oara cand o vazusem. "De acord" ce? Chiar imi scria acolo ce eu deja am hotarat de mai bine de doua luni, dar inca nu stiu?
Statea serioasa si scria cu indarjire, ca o scolarita la extemporalul de sfarsit de an. Isi tunsese mai scurt bretonul si o intinerea. Cu siguranta nimeni nu-i dadea varsta reala. Ii urmaream intrigat unghiiile taiate scurt, mainile mici si stiloul Parker strans intr-un fel ciudat in mana si ma gandeam staruitor ca sigur isi roade unghiile cand e nervoasa. Avea o camasa alba, cu striatii roz din loc in loc si ma chinuiam sa-i ghicesc forma sanilor prin sutienul din dantela care se intrezarea pe dedesubt. Mici si infipti bine pe piept, cu siguranta nu-i atarnau deloc nici daca nu si-ar fi pus sutienul.
Dalida isi ridica scurt caietul, fara sa ridice ochii spre mine, cu o mina usor incruntata. Nu-i mai vedeam sutienul, doar de la gat in sus. Oho, serioasa treaba! Incepusem sa ma amuz deja, prea obosit ca sa ma socheze coincidentele sau paranormalul situatiei. Nu aveam sa mai vin la ea, era deja prea mult pentru mine sa-mi mai fac griji si pentru ce mi-ar putea ea citi printre randuri sau ganduri...
Scria deja de cateva minute, fapt pe nu stiam daca sa-l cataloghez la lucruri interesante sau absurde. M-am apucat sa-mi cercetez si eu buzunarele sacoului, ca tot nu-l mai luasem de mult pe mine. Guma (am pus-o la loc, dar era bine de stiut, sa nu ajunga la curatatorie cu ea cu tot), cativa centi uitati cine stie de cand pe la buzunar. I-am asezat pe masuta de langa noi, mai aproape de ea decat de mine, cu grija sa nu zornaie si sa-i disturbe prevestirile Dalidei. Monedele alunecau usor catre ea, asa ca am pus un deget pe masuta de lemn, sa ii asigur suprafata plana, ca probabil cele trei picioare in care se sprijinea nu erau foarte stabile. Nici o miscare, aderenta picioarelor la pardoseala era completa. Am apasat mai cu putere, monedele continuindu-si incet alunecarea inspre ea. M-am ridicat cu totul, consternat de fenomen. Dalida m-a remarcat, a observat de abia atunci monedele pe care le atragea cu o mai mare viteza, pe masura ce se apropiau de ea, le-a oprit cu un gest scurt si le-a impins cu palma ei cea mica si trandafirie catre mine. Mi-a zambit usor si si-a repornit clopotelul:
- De la podea, stai linistit, e o denivelare. Oricum apoape am terminat.
Ramasesem in picioare, nereusind sa-mi explic ceea ce tocmai vazusem. Avea o atitudine normala, ca si cum nimic deosebit nu necesita vreo explicatie suplimentara din parte-i. Daca mai stateam putin poate ma transforma intr-o broasca, si sa ma lase sa astept sa-mi vina printul sau printesa ca sa ma sarute sa-mi revin. Si asa as fi stiut si eu ca cel care apare e cel cu care raman, pana la urma avea un oarecare sens...
Cu un zambet pe care incerca sa si-l suprime, mi-a explicat:
- Robert, nu e cazul sa deviem de la tema intalnirii noastre. Ceea ai vazut sau ai crezut ca ai vazut nu are relevanta data de tine. Si ai ghicit, este ultima data cand ne mai vedem in aceasta postura.
Se ridica, scotoci intr-un sertar marginas dupa un plic, impaturi foaia de caiet albastrita de scris si o baga tacticoasa la plic.
- Stii ca ceea ce am facut azi este total neprofesionist si atipic pentru mine. De aceea nici nu mai putem continua, nu ar fi etic si nu ar fi nimanui de folos. Imi pare rau de intorsatura brusca pe care au luat-o lucrurile si stiu ca nici nu-ti pot oferi o explicatie in care sa crezi. Nu vreau sa te mint. Tot ce mai pot sa-ti adaug este ca am incredere in tine si in decizia ta.
Si-mi intinse plicul, sigilat.
Nu puteam nici sa intind mana sa-l iau si nici sa gasesc ceva de spus, situatia imi scapa definitiv intelegerii. Ceva se intamplase, altfel nu avea nici un sens comportamentul ei.
- Da, nu te mint, a intervenit ceva ce ar fi trebuit sa stiu probabil de la inceput. Nu mai pot fi obiectiva si nu te mai pot ajuta in aceste conditii.
Am luat plicul, inca incercand sa patrund sensul spuselor ei.
- Ce este cel mai important acum este sa-ti urmezi calea, sa recunosti raspunsul si sa nu-l lasi sa te raneasca nici pe tine si nici pe nimeni altcineva. Cand stii deja, cand nu te vei mai indoi, deschide plicul si te vei convinge ca a fost gata facuta alegerea, chiar din momentul in care s-a ivit intrebarea. Eu nu pot influenta viitorul sa stii, eu pot doar descifra prezentul in gandurile tale.
Am luat plicul uitandu-ma lung si indoit la ea, la camera in care venisem pana atunci, la viitorul din noi. Ne-am strans mana, ca doi parteneri la finalul unei afaceri profitabile, si m-a condus spre iesirea din apartament. Era atata liniste de aproape mi se parea plauzibil sa-mi fi auzit practic toate gandurile. Am deschis usa, m-am uitat in urma la ea, la zambetul ei, la bluza ei transparenta, la ochii ei jucausi si mult prea ageri si, fara a mai gasi ceva de spus, am iesit ezitant, pipaind in continuu plicul din buzunarul sacoului.
Nu stiu cum sa-mi explic purtarea Dalidei, nu stiu cat se poate explica de fapt. As vrea sa ma simt nedreptatit, furios pe lipsa ei de profesionalism, dar tot ce-mi inspira ea acum sunt ganduri pasnice si constructive. am o senzatie ciudata ca lipsa intalnirilor saptamanale cu ea va duce mult mai rapid la dezlegarea de indoiala.
I-am dat de dimineata Ioanei sa-mi pastreze plicul la birou. Chiar nu vreau sa stiu ce contine pana in momentul in care voi fi sigur de ceea ce-mi doresc sa am pe viitor langa mine. Am rugat-o sa-l puna bine in sertarele ei cu cheie, pana cand i-l voi cere inapoi. In calitate de sef direct stiam sigur ca voi beneficia de toata grija ei de a pastra confidential orice as fi rugat-o. Beneficiam de toata grija ei oricum, era una dintre cele mai serioase si constiincoase fete din firma. Sa nu apuce altul inaintea mea, mi-o facusem secretara la cateva luni de cand se angajase la noi. O alegere buna, ma scutea de o groaza de nimicuri pe care le intercepta din drumul lor catre mine. Consecita? Prestatie buna, marit salariul, odata cu acordul Suedezului la inceput de an, a doua data cadou de la mine de martisor, sa aiba si ea ce pune la soseta pentru zile de criza.
3 august
Azi am terminat intalnirile mai devreme si a trebuit sa merg la masa cu Stefan. Printre carnati rosii, albi, scurti, subtiri si de toate felurile pamantului si bere la halbe cat oala mea de supa, am avut si confirmarea aventurii lui Stefan.
- Robert, tu nu stii cum e sa fii casatorit de atatia ani: nu mai futi ca la inceput, nu mai ai incredere in tine ca barbat, nu mai vrei sa ajungi acasa decat sa dormi si sa mananci. Iti spun: a iti gasi o amanta mai tanara este o conditie sa-ti recapeti auto-stima. Vin si eu multumit acasa, am rabdare s-o ascult pe nevasta-mea cum imi trece in revista mancarurile gatite, problemele de birou si obrazniciile fetelor. Nu ma mai iau de fete tot timpul cand le vad cum pleaca la scoala dezbracate de parca ar vrea sa agate numai stiinta... Hai ca te-am plictisit ca am vorbit numai eu. Ia zii, cand te insori? Mai lasa firma, ca duce Suedezul si fara tine, fa-ti si tu un rost, trec anii!
- Stefane, nu firma ma omoara pe mine...serile sunt ale mele, week-end-urile la fel, si scotocesc eu atunci lumea dupa aleasa, fii fara grija!
- Ai si tu pe cineva? Isi dau coate toate fufele alea de la vanzari cand treci pe holuri, nu-ti place si tie de nimeni?
- Nu duc lipsa, stai linistit...
- Stiu, ma, baiatule, dar nu mai ai nici tu tineretea toata inainte, cu cat te lipesti mai tarziu de cineva, cu atat iti va fi mai greu sa inchegi piftia! Asculta-ma ce-ti zic, dupa 30-33 de ani nu-ti mai gasesti asa usor, nu mai ai disponibilitate sa lasi de la tine asa mult, ridici pretentiile si scazi flexibilitatea. Bine, vezi tu, dar te-am avertizat...
Si-i dadea inainte cu berea la oala. Si asa si era, cum zicea el jumatate in gluma, jumatate in serios. Mai am putin si fac 35, s-a dus cu tineretea. Biologic vorbind sunt deja in regres, psihic si fizic. Dupa 33, apogeul individului in specia umana, toti intram in declin. Cu mult timp inainte de a-l intalni pe David ma consolasem cu gandul ca nu imi voi gasi niciodata proverbialul suflet pereche, ca o sa fac la un moment dat o conventie sociala de tip casatorie cu un bun exemplar feminin care ar putea sa-mi ofere urmasi reusiti. Si iata-ma ajuns aici, cu urmasul si pe drum si pe constiinta.
Daca ma analizez, realizez ca de fapt niciodata nu mi-am dorit intr-adevar copii pana acum. Se spune ca barbatii nici nu au instinct patern, ei il capata pe parcurs, crescandu-si copilul. Femeile dezvolta acest instinct natural, de-a lungul perioadei de sarcina. Intre ele si fat se creeaza in cele 9 luni pregatitoare acel canal de comunicare stiut si simtit doar de ele. Bebelusul aproape ca isi recunoaste mama cand este imbratisat prima data de ea. De tata nu am auzit nici o poveste similara. Tatal isi dovedeste eficacitatea rolului sau in timp.
Dalida imi spunea ca este posibil ca eu sa nu ma simt pregatit sau dornic de a fi tata din cauza resentimentelor pe care i le-am pastrat tatei, de-a lungul anilor. El nefiindu-mi aproape atunci cand eu il doream mai mult si ii necesitam atentia si prezenta, atunci inconstient ma tem ca voi face la fel, ca voi repeta exact greselile lui. Si cine si-ar dori sa faca ceva la care nu se pricepe? Un rol in care nu se identifica si pe care sa nu il poata duce la bun sfarsit? Eu unul...
Oare cum se simte Dariana? Si ea se simte legata de copilul meu deja? Il stie? O stie? E baiat? Imi pasa? Normal ca da, dar se pare totusi ca sunt inde-ajuns de cretin sa-mi pun inca intrebarea... Dar imi pasa oare atat de mult incat imi doresc implicarea?
Dariana mi-a impuns o singura conditie: ori ii vreau pe amandoi si imi asum rolul cotidian in viata lor, ori uit de amandoi si le ofer sansa de isi cauta liber un partener si tata potrivit. Si nimeni nu va stii vreodata de legatura noastra. Ii promisesem.
Dar cum pot trai in continuare alaturi de David stiind ca am un copil cu ea? Cum ma mai pot abandona in albastrul privirii lui cu o constiinta patata? Pata va creste si se va vedea la un moment si in relatia noastra. Si promisiunea facuta nu-mi da libertatea nici de a-i spune ce-i ascund... De fapt, cum m-as vedea spunandu-i? "David, te iubesc, mai mult decat mai credeam odata ca pot iubi, dar dragostea mea platonica pentru Dariana a culminat, intr-un moment nebun, cu doua nopti pasionale si un embrion in dezvoltare? Vreau sa ma intelegi, sa ma ierti si sa ma iubesti ca si pana acum? "
Vorba Andreei, sunt un mare nesimtit!!! Sau mega-egoist? Iresponsabil? Un iubit lamentabil? Tata denaturat? Apropos: "Ta-ta, ta-ta, ta-ta" - bine ca ai revenit, cipule iubit, ca nu ma descurcam sa ma innebunesc si singur!
Mai este o ora si se deschide restaurantul jos pentru micul dejun. Inca o noapte s-a dus. Acum doua-trei luni mi se pareau insuficiente cinci ore de somn pe noapte...acum m-as multumi si cu doua. Am cearcane adanci si riduri proaspete. Ochii injectati si goi se mira ori de cate ori ajung si nu se recunosc in fata oglinzii. As bea ceva, trebuie sa-mi cumpar maine rezerve din duty free. Betiv si batran, asa am ajuns intr-o singura vara...Mi-e dor de David...Mi-e dor de forta lui, de linistea lui, de echilibrul lui. De imbratisarea lui, de pielea lui, de arcuirea lui de armasar tanar, de caldura atingerii lui.
Si daca tot imi simt ocazia cum se iveste, o sa incep dimineata cu o masturbare buna, ca la carte.
5 august
Cum am ajuns de dimineata la birou, m-am dus sa fac o recapitulare cu Suedezul, pentru sedinta pe care o programasem pana in pranz. In birou la el era doamna Elena, trista, dar distinsa ca de obicei. Semana perfect cu Catherine Deneuve si primea cu gratie si modestie toate complimentele primite in acest sens.
- Robert, intra iubitule, de cand nu te-am mai vazut!
Ne-am imbratisat calduros si m-au poftit staruitor sa iau loc, cu toate insistentele mele de a-i lasa sa-si continue discutia in particular.
- Nu, Robert, chiar vreau sa-mi spui si tu parerea. Asculta, sunt foarte suparata si nu pot sa inteleg ce se intampla cu Dariana. In ultima vreme a fost tot mai tacuta si retrasa, acum de cand a plecat nu a mai sunat deloc, doar noi ce ii telefonam cu insistenta sa o auzim la cetav zile. Si astazi, am sunat direct acasa la bunici sa stiu cand si-a rezervat biletul de intoarcere si sa vad ce mai fac si ei, dragutii. Iar maman, stii ce-mi spune? Banuieste ca Dariana e insarcinata. Nu a aflat direct, dar Dariana nu a negat cand a intrebat-o. Si nu si-a rezervat biletul de intoarcere, probabil vrea sa mai ramana acolo. Am sunat-o imediat, bineinteles, si m-a rugat sa astept sa-mi povesteasca ea cand ne vedem, ca nu e pregatita sa ne dea vestea acum la telefon. Am venit aici intr-un suflet, inca nu pot crede ca-i adevarat.
Parca am simtit ceara topita pe sira spinarii! Imi doream cu disperare sa ies din birou, sa nu fiu nevoit sa raman sa continui cu tot acel teatru in fata unor oameni pe care nu doream si chiar nu ma simteam capabil sa ii mint. Deja ma vedeam in afara biroului si in afara firmei cu totul, alergand spre masina si demarand in forta, cat mai departe. Dar eram tot acolo.
- Imi pare rau ca am venit in acest moment intim, va las singuri, este cel mai bine.
- Nu, Robert, te rog sa ramai, tu i-ai fost mereu ca un frate apropiat Darianei, ramai iubitule, spune-mi sincer daca stii ce se intampla cu fata mea.
Mi se misca toata podeaua sub picioare si vorbele ei ma incolteau din toate partile. "Frate apropiat? Dar care fute tot ce prinde? Da, asta sunt, stiu tot si recunosc tot!" Si nu voiam nici sa ii mint, inseamna amandoi mult pentru mine, ii respect si ii apreciez mai presus de dorinta de a scapa cu o replica ieftina pe moment.
- Doamna Elena, eu nu pot vorbi in numele Darianei, sunt si eu foarte ingrijorat si as vrea sa o stiu fericita si in siguranta, dar nu pot gasi dezlegarea situatiei acum.
- Ti-a spus ceva? Cine e tatal, Robert? E din Suedia, de aceea nu mai vrea sa se intoarca? Ne ducem noi la ea, tot ce vrem e sa fie ea fericita langa barbatul care o iubeste si pe care si l-a ales, dar de ce atata secret? De ce fata de noi? Cu ce am gresit? Am sprijinit-o intotdeauna in toate deciziile, i-am fost alaturi in toate planurile pe care si le-a facut, de ce sa ne excluda de la ceva atat de important? Oh, ceva nu este bine, o simt, ea sufera si inima mea se rupe de foc...
Si doamna Elena incerca sa-si stapaneasca lacrimile, mana in mana cu Suedezul, care o mangaia tandru pe degetele tremurande si tacea ingandurat, sfredelind incaperea in cautarea unor explicatii.
Si-a intors capul spre mine, privindu-ma staruitor. Nu am putut sa-i sustin privirea.
- Robert, tu stii ceva si nu vrei sa ne spui. Te cunosc si nu vreau sa ma minti, tie ti-a spus Dariana, in tine a avut incredere cu acest secret, iti citesc in ochi! De ce nu sunt lucrurile cum ar trebui?
- Nu stiu ce sa va spun, as vrea sincer sa am mai multe raspunsuri. Toti vrem sa o stim fericita...
- Stii cine e tatal, se vede clar! Tie ti-a spus!
Si se uitau amandoi in sus catre mine, ca stateam inca in picioarele intepenite in pozitie verticala, neputand sa le conving sa se plieze pe langa un scaun cu nici un pret. Se uitau ca la un guru care stapaneste taina universului, ea rugatoare si credula, el circumspect si imperativ.
- Cine e? Spune-ne cine e, sa putem intelege si sa-i fim alaturi!
"Eu sunt!!! Tatal copilului sunt eu!" dar buzele mele ramasesera incremenite in legamantul tacerii, si doar constiinta mi se evidentia cu raspunsuri, oripilata de farsa in care o puneam sa joace.
- E din gasca aia de pitici galbejiti de prin Asia? Ca doar a fost acolo la inceputul anului, sigur atunci s-a intamplat, ca stiti ce afectata s-a intors!
- Nu stiu, nu cred, nu va pot spune nimic din ceea ce ea nu ne poate spune...
- Atunci s-a impacat cu negroteiul ala nenorocit de anul trecut?
- Nu vorbi asa, draga! Si nu te enerva, lasa ca aflam noi, mergem la ea, mergem sa o luam acasa, iubita mamei, ce trebuie sa sufere ea mititica...
Si doamna Elena isi frangea mainile, agitata si inlacrimata, incercand sa-l calmeze cu privirea si pe Suedez.
Mi-am adunat forta si m-am apropiat de ea, i-am strans cu putere si i-am sarutat mana si, fara sa mai stiu as putea spune fara minciuni sau ascunzisuri, am facut stanga imprejur si m-am napustit pe usa afara din birou, ca un innecat dornic sa ajunga la suprafata.
Am rasuflat adanc si amplu, dorindu-mi sa simt cum rezolvarea s-ar fi apropiat in pas de galop. Nu o puteam distinge, dar macar sa o simt. Si, tocmai atunci, am avut o alta revelatie: trebuia sa-mi caut de lucru in alta parte. Comportamentul meu a tradat, chiar si profesional. Minciuna ramasese undeva in biroul Suedezului, adusa de mine, si avea sa ramana sa altereze relatia dintre noi toti.
Inainte sa plec de la birou am aflat ca deja doamna Elena era in drum spre aeroport, nu stiu cum de reusise sa-si gaseasca o conexiune atat de rapida catre Suedia. Pana dimineata urma sa ajunga deja la Dariana, sa o linisteasca, sa o ocroteasca, sa o aduca acasa.
Dalida imi spunea mereu sa-mi urmaresc orice idee, comportament sau reactie din momentul manifestarii inapoi pe propria axa, pana in matca. Asa as intelege mai bine, m-as intelege si as invata sa ma anticipez, as stii sa dezarmorsez problemele inainte de a deveni de fapt probleme.
Cum s-a intamplat sa ajung in pat cu Dariana?
Eram deci pe la sfarsit de februarie. Suedezul organizase pentru directorii de departamente niste cursuri de team-building, trei zile, la Poiana Brasov. Dariana trebuia sa soseasca din Asia, cu cateva zile inainte de plecare si sa ni se alature la cursurile de la Brasov. Nu a putut veni la timp, ne-a anuntat ca a avut probleme pe acolo si a ajuns exact in dimineata plecarii. Am ramas la Bucuresti sa o astept sa ajunga acasa, sa despacheteze sau sa-si revina dupa orele lungi de zbor si am promis ca trec seara sa o iau cu masina si sa ajungem noi mai tarziu decat restul echipei. De abia ma bucuram ca mai am timp sa sa stau putin cu David care fusese o saptamana la Paris, profitand de vacanta studenteasca, la o expozitie de pictura.
Am plecat spre casa mai devreme, bagajul era gata inca de dimineata, chemasem de pe drum mancarea chinezeasca si asteptam cu nerabdare sa-mi revad iubitul de abia intors cu o noapte inainte. Ghinion: de cum am intrat si i-am citit in privirea pierduta, am stiut ca era compromisa orice incercare de comunicare cu el. I se intampla sa intre intr-un fel de transa cu orele si atunci nimic si nimeni nu mai ajungea la el. De cele mai multe ori o facea cand picta, uneori o facea pur si simplu. Ne-am imbratisat scurt, mi-a facut un semn de liniste cu aratatorul lipit de buze si a disparut in dormitor. Statea linistit in fata sevaletului, contempland o pictura veche si decolorata.
- Plec in cateva ore la Brasov, ma intorc luni seara. Fa si tu acum un efort de comunicare si apoi ai tot week-end-ul numai al tau sa visezi la ce vrei!
Parea ca nu ma aude si chiar cred ca nu ma aude in aceste momente. Viseaza pur si simplu cu ochii deschisi. Exclude orice stimul din jurul lui, reuseste sa se detaseze total de lume si urca undeva, intr-un loc numai al lui, unde ceva il acapareaza integral. In trecut ma simteam frustrat, chiar il ciupeam sau alteori ii aruncam pahare de gheata pe spate sa-i testez gradul de luciditate si el doar se scutura, se ridica sau muta in alta pozitie, imi arunca un "Lasa-ma!" cu calm si hotarare si-si reincepea reveria.
- David, plec, nu ne-am vazut de o saptamana, nu vrei sa cobori o ora in lumea mea si te ridici inapoi dupa ce ies pe usa?
I-am aruncat in cap camasa de pe mine si asta l-a miscat pe moment.
- Lasa-ma inca putin, Robert.
Stiam ca e o incercare pierduta oricum. Am mancat singur orezul chinezesc si puiul cu 7 legume divers colorate, mi-am luat troler-ul de calatorie, l-am pupat scurt pe obraz, i-am mai tras si o palma dupa ceafa, sa-mi vars oful, si am plecat s-o iau pe Dariana.
Era suparata, cu ochii inrositi probabil de la plans. Am plecat si am asteptat pana pe la Ploiesti sa-si revina sau sa se arate cumva dispusa de a fi consolata sau intrebata de sanatate. Nimic. Si nici eu nu avusesem chef de vorba, asa ca ascultasem la radio tot drumul, amandoi absenti si ganditori la ale noastre sau ai nostri. Totusi trebuia sa fie clar ceva serios la mijloc, nu o vazusem niciodata asa de abatura, deci am profitat de un refugiu aparut pe sosea si am tras pe dreapta. I-am mangaiat parinteste pletele blonde, moi si parfumate.
- Chiar nu vrei sa-mi povestesti?
- A murit Toss...
Si au inceput sa-i curga lacrimi mari printre genele lungi ale ambilor ochi. Isi feri privirea si-mi prinse cu o palma umeda mana care-i hoinarea prin bucle. Stiam ca Toss era catelul ei din China, il lasa in absenta ei la scoala la care lucra cu copii.
- E numai vina mea...ma simt ca si cum l-as fi omorat chiar cu mainile mele...
- Haide, linisteste-te, vrei sa vorbim despre el? Povesteste-mi tot, avem timp, de cand era mic.
Clatina afirmativ din cap, tinandu-mi inca mana strans. Rasufla adanc cateva minute, cu ochii tristi si pierduti, apoi se intoarse catre mine.
- Stii ca ti-am povestit ca mi l-au facut copii cadou cand am ajuns sa lucrez cu ei la scoala. Stiau ca europenilor le place sa aiba caini drept animale de companie, asa ca l-au gasit de mic si mi l-au oferit cu o ceremonie foarte hazlie. L-ai vazut in poze cat de frumos era, cu blanita neagra si cu putin alb pe spate, de parca cineva ii cernuse aculo zahar pe el. Zahar tos. De acolo Toss. Atunci am stat cel mai mult in Asia, am pregatit cursurile, scoala, finantarile. Cinci luni in care l-am crescut si in care am fost nedespartiti. Dormea cu mine in pat, mancam aceleasi lucruri la aceleasi ore si ma urmarea si ma astepta mereu pe oriunde mergeam. Cand am plecat nu l-am putut lua cu mine pentru ca era doar un biet catel fara identitate si nu l-as fi putut supune atator zboruri lungi. L-am lasat la scoala cu copiii, trist si serios la despartire de mi se rupea inima. Sa se poata obisnui mai usor cu noul loc, i-am lasat camasa mea de noapte sa doarma cu mirosul ei cunoscut si i-am spus ca aceea eram eu, ca nu il parasesc, ci doar ma transform intr-o haina in perioadele cand sunt plecata. Si atunci parea o idee buna, Toss era fericit si cu surogatul si mereu nedespartit de acea camasa cat eram departe. Acum o luna cand am ajuns la el fetele de la scoala au vrut sa arunce camasa care s-a rupt si s-a murdarit ca o duce peste tot cu el, dar eu am insistat sa i-o lase. Imediat, recunoscator si tantos, mi-a adus-o la picioare, sa ma convinga de importanta pe care i-o da. Dadea din codita mai rau decat un ventilator si-i luceau ochisorii de placere la orice gest ii aruncam. Miercuri trebuia sa plec, l-am dus dimineata pe Toss din nou la scoala si pana seara cand aveam avionul planuiam sa profit de cateva cumparaturi pe acolo.
Si iar i-au aparut doua suvoaie in colturile ochilor. Am tras-o usor spre mine si am continuat s-o mangai, stiind ca in astfel de momente cel mai bine este s-o las sa se descarce.
- Robert, mi-e atat de dor de el! Ma simt asa de vinovata! M-au sunat de la scoala ca izbucnise un incediu. M-am intors cat am putut de repede, toti copiii fusesera scosi deja din camarutele care ardeau, iar Toss aparea tocmai atunci de sub daramaturi. Era un haos, toti tipau, aruncau cu pamant sau apa, strigau cuvinte pe care nu le intelegeam se speriau, se agitau si disperau, iar eu eram doar bucuroasa ca-l zaresc pe Toss salvat. Atunci el s-a oprit cu o fluturare de bucurie din codita, cu o idee in minte. S-a intors si a intrat inapoi in foc. L-am strigat, dar nu ma auzeam nici eu. Era un cosmar: grinzile subrede se prauseau peste tot si focul se intindea si catre celelalte dependinte ale cladirii. Foarte multi oameni incercau sa tina focul in frau, dar in ciuda numarului si efortului lor era clar ca erau depasiti de situatie. Incercam disperata sa disting locul prin care Toss intrase si pe unde il asteptam sa apara, voiam sa-i alerg in ajutor sau intampinare, dar un cordon de oameni se formase deja imprejurul cladirii, mentinand multimea la distanta. Si iata-l pe Toss al meu, pentru o secunda, la geamul cladirii, cu camasa mea in gura. In urmatoarea secunda totul s-a prabusit cu el: si cladirea, si focul si eu. Saracul Toss, a vrut sa ma salveze pe mine! El nu stia ca eu eram inca acolo, el iubea din nou camasa cu care eu insistasem sa-l amagesc...
- Dariana, copilule, bine ca esti tu sanatoasa, bine ca s-au salvat oamenii de acolo. Nu mai plange, gandeste-te ca ar fi putut fi pierderi mai mari.
- Sa nu mai sugerezi asta niciodata!
Si s-a tras energic pe scaunul ei din dreapta, cu o expresie sincer ranita.
- Nu stii cat l-am iubit pe Toss! Ar trebui sa-mi fie mai usor pentru ca e doar un catel? Stii tu cata capacitate de daruire avea el? Stii tu cum m-a invatat el sa iubesc? Fara sa judec, fara sa astept dragostea la schimb, fara tin cont de nimic, doar sa iubesc, atat! Mi-e dor de Toss, mi-e dor de catelul meu! As vrea sa-l fi oprit cumva sa alerge in flacari dupa nenorocita de carpa, sa stie ca o poate parasi! Nu stiu cat de speriat a fost, nu am fost acolo sa il ocrotesc, sa-i iau durerea si suferinta, sa intorc inapoi secunda aceea! Imi simt inima grea de acest pacat, sufletul chinuit de imaginea suferintei lui. Si daca as fi luat alte decizii la timpul lor, Toss m-ar astepta si acum sa ma intorc la scoala, cu zaharul pe blanita si ochii dragastosi.
- Stiu ca ti-e greu...
- Ma urmareste gandul ca nu am putut sa fiu pentru el ceea ce a fost el pentru mine. Ca mi-a dat atat de mult si s-a bucurat de atat de putin din partea mea. Era un catel, el putea doar sa ma iubeasca! Eu eram raspunzatoare, as fi putut sa-l salvez!
- Daca ai fi putut, daca ar fi depins de tine, Dariana, nu am nici o indoiala ca Toss ar trai acum. Dar intentiile bune au fost luate corect la timpul lor. Ai crezut atunci in ele si asta e cea mai buna dovada ca nu puteai face alegeri mai potrivite!
- Mi-e dor de Toss, tu intelegi? Un dor nebun, un dor nefiresc, stiu, dar ochii lui as vrea sa-i vad mereu cand vreau sa ma linistesc...
Si s-a adancit in tacerea ei indoliata, pe care i-am respectat-o fara intreruperea vreunui cuvant pana la Brasov.
Cand am ajuns noi, toti terminasera deja cina si se destrabalau pe la mesele cu bautura sau pe ringul de dans in perechi. Asa se desfasurau mereu intalnirile firmei: ziua razboi, seara armistitiu total. e-am cazat, am comandat room-service-ul in camera Darianei si m-am dus la ea, sa ma asigur ca se linistise suficient pentru a dormi. Am mancat linistiti si m-a asigurat ca nu va mai avea momente de slabiciune in prezenta mea.
- Nu ma deranjeaza, vreau sa manifesti exact cum si ceea ce simti.
- Robert, nu mi-as permite asta acum.
- Credeam ca tocmai ai facut-o in masina, sau mai e si altceva care te framanta? Mai iesi cu negrul ala de anul trecut?
- Nu, he's history demult. N-a fost sa fie nici acum. Tu? Tot indragostit si secretos?
- Tot!
- Nu inteleg de ce nu ai adus-o niciodata sa ne-o prezinti, sa stii ca te-a schimbat mult de cand sunteti impreuna.
- In ce sens?
- Esti mai calm, mai multumit de tine si de viata. Si tata a observat, si am incercat sa ne tragem de limba amandoi, sa aflam daca vre-unul stie despre cine e vorba.
- Dariana, nu e nici un secret, nu s-a ivit niciodata ocazia. Si ma simt ciudat sa vorbesc despre asta cu tine.
- Dar eu iti povestesc de viata mea, de iubitii mei, de marile mele tragedii. Spune-mi si tu ceva intim despre tine, sa fim chit! Ceva ce ai avea incredere sa-mi lasi pe mana ca informatie.
- Cu orice as avea incredere in tine, de patru ani cred ca te-ai convins de asta. ceva ce nu ti-am spus niciodata?
- Da, si pe care nici nu aveai de gand!
Curios de atata timp sa vad cum ar reactiona daca ar stii ceva, m-am prins cu precautie de oportunitatea ivita:
- In facultate m-am sarutat cu un barbat.
- Si ti-a placut?
Avea o mina atat de angelica si care se combina atat de surprinzator cu o maturitatea toleranta a intrebarii! Era incredibil de reconfortanta reactia ei atat de naturala. Nu voia decat sa stie daca mi-a placut, normal, nu?
- Jucam "Adevar sau provocare" cu o sticla imaginara?
- Da! o super-idee!
Si a sarit numaidecat la mini-bar, a golit o sticla la baie si a revenit victorioasa, agitand-o provocator in fata mea.
- Acum sa te vad, monsignor Robert!
O vedeam, ca si cum derulam un film pe fast forward, cum organiza decorul pentru joc, tragand cele doua scaune numai de ea stiute prin camera de hotel, ridicand coltul covorului pentru a asigura rotatia sticlei pe o suprafata plana si alunecoasa si trandindu-se sfidator pe unul dintre cele doua locuri de confruntare. M-a poftit cu un gest larg si ceremonios sa iau loc pe celalalt si a dat startul rotatiilor de sticla.
- Ok, deci randul meu. Imi aleg Adevar, sa-ti deschid si tie apetitul!
- Ai vrea tu! Si acum sa auzim: de ce te-ai despartit tu de negrotei?
- Nu ne potriveam ...sexual.
Si dintr-o Dariana stravezie, mi-a aparut in fata o spendoare de blonda imbujorata. Si n-am putut sa nu merg mai departe.
- Ori joci, ori simulezi! Si m-am indesat satisfacut in scaun, ca o fata pregatita de ascultat o barfa savuroasa.
- O sa mi-o platesti! O avea ...prea mare, e bine?
Si incerca sa-mi schematizeze cu palmele o dimensiune aproximativa care, recunosc, nu ca ma complexa, dar ma scandaliza de-a dreptul.
- E adevarat ce se spune despre dimensiunile negrilor si, contrar prejudecatilor, marimea nu a fost pentru noi un atuu in sex. Si acum invarte sticla!
Randul meu, mi-am ales Provocarea, ca ma implicasem in ideea jocului si nu voiam sa risc sa-mi aleg un Adevar la care sa trebuiasca sa trisez apoi.
- Of, pacat, m-ar fi interesat si pe mine cateva detalii picante despre tine, dar e doar incalzirea. Si, ca sa iti mai treaca din curiozitatile astea sexuale du-te si racorestete-te la un dus cu apa rece. - Deci asta e provocarea?
- Rece! Imbracat! De la gat in jos! 60 de secunde!
A fost mai greu decat ma asteptam sa indur socul termic brasovean un minut intreg, cu camasa, blugii care se agatatau grei de pulpe si sosetele cele lungi care mi-au picat dezolate pe glezne de atata udatura. Am iesit din cada murat, congelat si intaratat, cu un prosop de-asupra hainelor ude, si-am pazit-o. Adevar din nou.
- Cu cati chinezi ti-ai tras-o pana cum?
- Robert, zau asa!
- Zii repede si fara comentarii, ca mie a trebuit sa-mi inghete si ficatul de la ideea ta!
- Cu unul singur.
Si randul meu, tot Provocare.
- Suna-l pe Stefan de la achizitii si spune-i si lui, cu exact aceleasi cuvinte ca si mie, secretul tau din facultate. Si pana la urma te sfatuiesc sa renunti totusi si s-o mai dai si pe Adevar...
Regulile erau reguli si nici eu, nici Dariana nu abandonam usor. Parca ma aud si acum, nefiind sigur pe ce intonatie sa raman pana la sfarsitul frazei:
- Alo, Stefan? In facultate m-am sarutat cu un barbat.
Si am inchis. Noroc ca era o ora tarzie, cu multa istorie de bere si putina aducere aminte pentru el. Sau cel putin asa ma consolez eu. Dariana isi alegea mereu Adevarul, eu constant in Provocare. Am aflat ca avusese patru relatii mai serioase pana atunci si o singura aventura de vacanta estivala, ca se masturba rar, imaginandu-si scene erotice cu tipi duri si razboinici. Eu? Ma urmareste si acum vocea ei raspicata, trasandu-mi sarcini cu inversunare si patima:
- Fa 50 de abdomene!
- Bea tot ce gasesti in minibar!
- Danseaza o sarba pe muzica lenta, cu fluieraturi si voie buna!
- Dezbraca-te complet!
Aici m-a blocat pentru cateva secunde. Dar a renunta primul era de neconceput. Am aruncat deci udaturile de pe mine! Nu sunt pudic din fire, dar nici nu mi-a fost prea usor sa raman gol, cu penisul intr-o semi-erectie, in fata fetei sefului! I-am asteptat randul si i-am servit cu o bolta eleganta:
- Si acum ce ai vrea sa fac?
Si, pe masura ce o urmaream cum se inroseste si-si dilata pupilele in valuri de emotie, imi crestea o mare satisfactie la ambele capete! Fizic, pe mine mai mult de atat nu ma putea dezgoli si ma relaxam cu acest gand, dar ea mi se desfasura ca un curcubeu de trairi. Era chiar o femeie frumoasa, cu plete de Cosanzeana si chip de copil, cu trup inalt si agil, pe care niciodata pana atunci nu-l mai privisem cu dorinta iminenta. Era o atmosfera stranie intre noi, incarcata de sexualitate si inedit, pe care nu as fi crezut-o materializata vreodata...
Nu-mi raspundea nimic. Doar gandul ei ma chema staruitor. M-am apropiat incet de ea, continuindu-ne jocul din priviri. Eu provocam, ea marturisea. Stateam fata in fata, aproape lipiti, fiecare asteptand frenetic abandonul din privirea celuilalt. Imi simteam venele umplute de dorinta si revoltate de amanare.
- Stii ca nu am promisiuni sau certitudini pentru zilelor viitoare, nu sunt sigur decat pe aici si acum, pe dragostea si dorinta prezente pentru tine. Daca le vrei, ti se vor inchina cu umilinta in noaptea asta, daca nu, fa-mi doar un semn si ma retrag cu un sarut de noapte buna.
Doar ochii ei pareau ca-mi raspund. I-am luat mainile si i-am sarutat ambele palme cu buze fierbinti si rabdatoare.
- Tot ce imi doresc, Robert, este exact ce se va intampla in aceasta noapte.
Si s-a dezbracat incet, cu ochii sprijiniti intens in privirea mea.
Si nu a fost o singura noapte, pentru ca in seara urmatoare m-am intors, ca teleghidat, tot la Dariana. M-am intors nerabdator sa o strang in brate, sa ii acopar fiecare centimentru de piele cu zeci de sarutari, sa ii alung toate gandurile care o ingrijorasera sau intristasera vreodata, sa desavarsesc ceea ce un barbat stie sa faca cel mai bine cu o femeie.
In ultima dimineata petrecuta impreuna la Brasov stiam amandoi ca zborul nostru amoros era deja incheiat. Fusese pe cat de hazardat, pe atat de inalt si eliberator. Nu a fost nevoie sa ne spunem nici un cuvant, doar zambele noastre au rostit conversatia si au ingropat nebunia celor doua nopti.
Cand am revenit acasa, totul era deja clasat si mintea mea nu mai constientiza decat bucuria reintalnirii cu David. Zambetul lui curativ, la fel ca de fiecare data pana atunci, mi-a anihilat din prima secunda toate zbaterile pe care mi le-as fi putut crea. Ciudat a fost ca atunci chiar nu m-am simtit vinovat nici fata de el si nici fata de relatia noastra. Nu aveam sentimentul ca as fi tradat. Nici macar fata de mine insami nu aveam remuscari sau regrete, ci doar ma simteam cuprins de o stranie senzatie de impacare. La fel, intalnirea la birou cu Dariana nu a avut alte conotatii, pur si simplu stiam ca revenisem la vechile-mi sentimente fata de ea, poate doar mai atent si mai grijuliu decat inainte. Mai mult ca niciodata eram constient ca nu merita sa sufere pentru nimeni si nimic, simteam chiar o datorie aproape fraterna de a o apara de tot ceea ce consideram a-i fi inoportun.
Privind acum inapoi, nu stiu daca si ea imi impartasea intr-adevar aceste sentimente sau daca, de dragul meu sau al aparentelor, acceptase ca este cel mai bine pentru toti sa ne continuam relatia asa cum fusese si pana atunci, de o frumusete platonica.
Pentru mine nu era loc de alt partener in afara de David. Casa mea nu era pregatita de alte viziuni in afara picturilor lui, mainile mele nu recunosteau in cautarile lor nocturne decat pielea lui, ochii mei stiau a se oglindi numai in nuantele lui de albastru si sufletul meu infierbantat tanjea dupa aceeasi miraculoasa ploaie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu