Dis-de-dimineata s-a trezit fluturele.
Colorat, vioi si neinfricat. Si-a intins frumoasele aripi verzi-albastrui si a pornit sa cucereasca lumea. S-a avantat spre curcubeu, si-a masurat puterea zborului cu palele de vant, s-a admirat in roua florilor, s-a imbatat de savoarea vietii.
Brusc, din incantarea-i cea mare, il opreste o aratare ciudata.
- Cine esti tu?
- Sunt o girafa.
- Nu am auzit de tine!
- Nu inca.
- De ce-mi stai in cale?
- Eu doar mi-am ridicat capul, sa ma ierti daca te deranjez.
- Atunci sa stii ca gatul tau imi incurca traiectoria de zbor. Ia-l de aici sau scurteaza-l, ca asa nu-ti vine bine!
- Dumnezeu mi l-a dat sa imi foloseasca asa cum e acum.
- Dar asa esti urata!
Si fluturele s-a ridicat spre cer, prea grabit pentru raspunsuri si prea dezinteresat pentru explicatii.
A captat interes, a cules admiratie, a provocat invidie, a cucerit aclamatii. S-a indragostit. De cei mai frumosi fluturi intalniti in zborul lui, de viata, de soare, de el insusi! Si-a gasit pe fiecare campie floarea ideala, melodia cea mai tare, dansul cel mai nebunesc si perechea cea mai perfecta. Si a continuat sa exploreze, sclipitor si cutezator.
- Ah, tot tu, girafa? Asta e firul meu de iarba!
- Ti-l voi lasa tie atunci.
- Hai mai bine si zboara cu mine, sa-ti arat lumea mea!
- Dar, fluture, eu nu pot zbura.
- Te-ai nascut asa infirma?
- Doar constienta de limitele mele.
- Esti plictisitoare!
- Doar precauta.
- Atunci eu fug sa-mi bag capul in nori sa vad totul pe lume.
- Eu raman sa-mi tin picioarele pe pamant sa vad totul din jur.
Si fluturele a gonit fara incetare, fericit si biruitor, pana la amurg. Obosit, a revenit in locurile familiare, unde dis-de-dimineata admirase curcubeul. Fabuloasele aripi verzi-albastrui captau mandre toate sclipirile apusului.
- Girafa, tot n-ai plecat de-aici?
- Te asteptam, stiam ca vei ajunge din nou la mine.
- Am alergat lumea intreaga! Tu ai ramas langa aceleasi locuri si vietati, incurcand pasarile cu gatul tau cel lung! Sunt obosit. Acum arata-mi cum sa dorm!
De genele lungi si delicate ale girafei s-au atarnat doua lacrimi stralucitoare. Se simtea ea acum atat de inalta si tot restul atat de jos.
- Toti fluturii traiesc o singura zi...
- Girafa, te inseli, eu sunt nemuritor! Iar tu nu ai de unde sa stii!
- Stiu pentru ca si eu am fost un fluture! De aceea mai stiu ca si tu vei deveni o girafa in curand. Asa e legea firii: noi toti credeam ca vom ramane fluturi, dar cu timpul devenim girafe. Si traim asa, ca girafe, cu dor nebun de fluturii din noi.
- Ajuta-ma atunci, esti inteleapta si experimentata, da-mi secretul tineretii fara batranete! Da-mi taina vietii fara de moarte! Sunt inca tanar si frumos...
Si glasul fluturelui s-a pierdut in aerul de seara.
Girafa si-a inchis ochii, trista si resemnata.
Fluturele si-a inchis frumoasele aripi verzi-albastrui, chinuit si neimpacat.
Hotarat, intunericul s-a lasat peste ei.
Inca un tanar s-a pierdut.
Inca un batran a mai castigat timp in lupta cu viata.
Inca un hibrid s-a oprit la hotarul dintre cele doua lumi. Metamorfoza doare, el nu stie sa planga.
Fluturele a murit, traiasca girafa!
